Primăria Municipiului Turda a făcut tot posibilul pentru adoptarea celei mai bune strategii în ceea ce privește asfaltarea străzilor
Așa cum am spus în repetate rânduri, pentru a se putea moderniza cât mai multe străzi din municipiu, au fost absolut necesare finanțări externe.
Pentru asfaltarea și modernizarea tuturor străzilor din municipiu, este nevoie de 264.299.952,3 lei (57.456.511,3 euro), fără a fi luate în calcul sumele aferente lucrărilor curente de întreținere.
Asta ar fi înseamnat bugetul dedicat investițiilor pe 26 de ani, în cea mai bună perspectivă, având în vedere că bugetul destinat reparației și modernizării străzilor este de maxim 10.000.000 de lei (2.173.913 euro) pe an.
Pentru ca populația să poată beneficia urgent de asfaltarea a cât mai multor străzi și să nu așteptăm 26 de ani pentru asta, am fost nevoiți să apelăm la fonduri europene și guvernamentale. Aceste solicitări presupun o muncă titanică, criteriile de finanțare fiind foarte stricte. Pentru fiecare proiect în parte a trebuit să trecem prin etape obligatorii, de regulă de lungă durată, și cel mai important, a trebuit realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, un document pentru care s-a muncit 10 luni de zile și care a fost desemnat de Comisia Europeană drept cel mai bun plan de la nivelul întregii Uniuni Europene. (acesta constă în planificarea modernizării tuturor modalităților de deplasare a oamenilor și modernizarea infrastructurii orașului).
Este foarte important ca populația să înțeleagă că pentru a aduce acești bani în Turda am fost obligați să trecem prin toate aceste etape, pe care le-am parcurs într-un timp record printr-un efort susținut al tuturor celor implicați. Practic, toate problemele orașului au fost preluate de la zero! După cum se poate observa, deja roadele acestor mari eforturi îndelungate se văd, fiind tot mai multe contracte de finanțare semnate și foarte multe lucrări în desfășurare.
Vă reamintim că este în implementare cel mai important proiect european al municipiului Turda prin care s-a modernizat transportul public si se modernizează toate străzile principale pe care circulă autobuzele, respectiv 11,2 kilometri de drum cu piste de biciclete, benzi dedicate pentru transportul public, stații moderne și se vor amenaja spațiile verzi. De asemenea, proiectul prevede și implementarea sistemului de bike sharing la nivelul întregului municipiu.
Un alt aspect deosebit de important este faptul că întreaga strategie de asfaltare a trebuit corelată cu lucrările incluse în proiectul european al Companiei de Apă Arieș prin care se modernizează complet infrastructura de apă și canalizare în municipiul Turda. Având în vedere că aceste lucrări de mare anvergură presupun săpături și lucrări la adâncime, este imposibilă modernizarea anumitor străzi înainte de finalizarea acestor lucrări. Vă prezentăm în ceea ce urmează care sunt proiectele în derulare, ce străzi sunt incluse în fiecare în parte și care este stadiul lor.
Coridor Industrial
- Str. 22 Decembrie
Lucrări în desfășurare - Str. Clujului
Lucrări în desfășurare - Str. Simion Bărnuțiu
Lucrări în desfășurare - Str. G-ral. Dragalina
- Str. Dr. Ion Rațiu
- Str. Avram Iancu
Lucrări în desfășurare - Str. Andrei Mureșanu
Lucrări în desfășurare
Coridor Vest
- Str. Al. Ioan Cuza
Lucrări în desfășurare - Str. Clujului
Lucrări în desfășurare - Str. Simion Bărnuțiu
Lucrări în desfășurare - Str. G-ral. Dragalina
- Str. Dr. Ion Rațiu
- Str. Avram Iancu
Lucrări în desfășurare - Str. Andrei Mureșanu
Lucrări în desfășurare
Coridor Est
- Piața Romană
Lucrări în desfășurare - Str. Ștefan cel Mare
Lucrări în desfășurare - Calea Victoriei
Lucrări în desfășurare - Str. G-ral. Dragalina
- Str. Dr. Ion Rațiu
- Str. Avram Iancu
Lucrări în desfășurare - Str. Andrei Mureșanu
Lucrări în desfășurare
Coridor Central
- Str. Libertății
Lucrări în desfășurare - Piața 1 Decembrie 1918
Lucrări în desfășurare - Str. Andrei Șaguna
Lucrări în desfășurare - Str. Gheorghe Lazăr
Lucrări în desfășurare - Str. Axente Sever
Lucrări în desfășurare - Str. Avram Iancu
Lucrări în desfășurare - Str. Andrei Mureșanu
Lucrări în desfășurare
20 de străzi
- Aleea Alexandru Borza
Lucrări finalizate - Str. Caisului
Lucrări finalizate - Str. Cireșului
Lucrări finalizate - Str. Vișinului
Lucrări finalizate - Str. Nucului
Lucrări finalizate - Str. Mărului
Lucrări finalizate - Str. Prunului
Lucrări finalizate - Str. Piersicului
Lucrări finalizate - Aleea Olt
Lucrări finalizate - Str. Șesului
Lucrări finalizate - Aleea Băilor
Lucrări finalizate - Aleea Durgăului
Lucrări finalizate - Aleea Mureș
Lucrări finalizate - Str. Alunișului
Lucrări finalizate - Str. Barbu Lăutaru
Lucrări finalizate - Str. Câmpului
Lucrări finalizate - Str. Castanilor
Lucrări finalizate - Str. Frăgăriște
Lucrări finalizate - Str. George Enescu
Lucrări finalizate - Str. Gheorghe Dima
Lucrări finalizate
19 străzi
- Str. Putna
Lucrări finalizate - Str. Alecu Russo
Lucrări finalizate - Str. Arieșului
Lucrări finalizate - Str. Nicolae Teclu
Lucrări finalizate - Str. Săndulești
Lucrări finalizate - Str. Gării
Lucrări finalizate - Str. Petru Rareș
Lucrări finalizate - Str. Brebeneilor
Lucrări finalizate - Str. Bujorului
Lucrări finalizate - Str. Horticulturii
Lucrări finalizate - Str. Cânepiști
Lucrări finalizate - Str. Ana Ipătescu
Lucrări finalizate - Str. Ceferiștilor
Lucrări finalizate - Str. Cheii
Lucrări finalizate - Str. Depoului
Lucrări finalizate - Str. Fabricii
Lucrări finalizate - Str. Cosmin
Lucrări finalizate - Str. Moților
Lucrări finalizate - Str. Bogata
Lucrări finalizate
Oprișani 3A
- Calea Victoriei 102 – 110
Lucrări finalizate - Calea Victoriei 112 – 116
Lucrări finalizate - Macilor 11/11-13
Lucrări finalizate - Macilor 15 – 17
Lucrări finalizate - Lianelor 2 – 4 / Toamnei 1 – 3 / Amurgului 34 / Calea Victoriei 118
Lucrări finalizate - Lianelor 6 – 8 / Lotus 1 – 5, Amurgului 28 – 32 / Toamnei 2 – 4
Lucrări finalizate - Str. Amurgului
Lucrări finalizate - Str. Toamnei
Lucrări finalizate
Oprișani 3B
- Hațegului 15
Lucrări finalizate - Hațegului 17
Lucrări finalizate - Zorilor 1 – 5 / Calea Victoriei 134 – 136
Lucrări finalizate - Zorilor 4 – 10 / Nuferilor 21 – 23
Lucrări finalizate - Narciselor 2 – 16 / Narciselor 16 – 18 – 21 / Nuferilor 21 – 23 / Lotus 9 – 13
Lucrări finalizate - Calea Victoriei 122 – 132 / Nuferilor 1 – 19
Lucrări finalizate - Str. Amurgului
Lucrări finalizate - Str. Toamnei
Lucrări finalizate
Oprișani 4A
- Macilor 1 – 9
Lucrări finalizate - Tineretului 16 – 26
- Macilor 11/11-13
Lucrări finalizate - Macilor 15 – 17
Lucrări finalizate - Lianelor 2 – 4 / Toamnei 1 – 3 / Amurgului 34 / Calea Victoriei 118
Lucrări finalizate - Lianelor 6 – 8 / Lotus 1 – 5, Amurgului 28 – 32 / Toamnei 2 – 4
Lucrări finalizate - Str. Amurgului
Lucrări finalizate - Str. Toamnei
Lucrări finalizate
Oprișani 4B
- Lotus 2 – 18
Lucrări finalizate - Macilor 16 – 20
- Panseluțelor 7 – 9/ Zambilelor 8 – 10
- Macilor 8 – 10
- Panseluțelor 1 – 3/ Zambilelor 2 – 4
- Str. Zambilelor (tronson estic)
Lucrări finalizate - Str. Amurgului
Lucrări finalizate - Str. Toamnei
Lucrări finalizate
Centru
- Piața Romană 12 (Judecătoria Turda)
Lucrari în desfăşurare - Libertății 9 – 10/ Dr. Ioan Rațiu 1 – 21/ General Dragalina 2 – 48
Lucrări parțial finalizate - Macilor 11/11-13
Lucrări finalizate - Macilor 15 – 17
Lucrări finalizate - Lianelor 2 – 4 / Toamnei 1 – 3 / Amurgului 34 / Calea Victoriei 118
Lucrări finalizate - Lianelor 6 – 8 / Lotus 1 – 5, Amurgului 28 – 32 / Toamnei 2 – 4
Lucrări finalizate - Str. Amurgului
Lucrări finalizate - Str. Toamnei
Lucrări finalizate
Oprișani 4
- Str. Armoniei
- Str. Detunata
- Str. Ponorel
- Str. Luptătorilor
Lucrări finalizate - Str. Frăsinetului
Lucrări finalizate - Str. Margaretelor
Lucrări finalizate
Cartier Poiana
- Str. Stadionului
Lucrări finalizate - Str. Intrarea Stadionului
Lucrări finalizate - Str. Salciei
Lucrări finalizate - Str. Nicolae Russu
- Str. Vrancei
Lucrări finalizate - Str. Margaretelor
Lucrări finalizate
Cartier Turda Nouă
- Str. Punții
- Str. Detunata
- Str. Ponorel
- Str. Luptătorilor
Lucrări finalizate - Str. Frăsinetului
Lucrări finalizate - Str. Margaretelor
Lucrări finalizate
- Str. Salinelor
Lucrare finalizate - Str. Racului
Lucrări finalizate - Str. Cucului
Lucrare finalizate - Str. Salciei
Lucrare finalizate - Str. Ecaterina Teodoroiu
Lucrări finalizate - Str. George Coșbuc
Lucrări finalizate - Str. Ion Moldovan
Lucrări finalizate - Str. Constructorilor
Lucrări finalizate - Str. Bucegi
Lucrări finalizate - Str. Baladei
Lucrări finalizate - Str. Fântânele
Lucrări finalizate - Str. Vasile Goldiș
Lucrări finalizate - Str. Intrarea Ocnelor
Lucrări finalizate - Str. Ocnelor
Lucrări finalizate - Str. Scurtă – Turda Nouă
Lucrări finalizate - Str. Gheorghe Barițiu
Lucrări finalizate - Str. Aurel Vlaicu
Lucrări finalizate - Str. Bercului
Lucrări finalizate - Str. Făcliei
Lucrări finalizate - Str. Gheorghe Șincai
Lucrări finalizate - Str. Păcii
Lucrări finalizate - Str. Bistriței
Lucrări finalizate - Str. Vulcan
Lucrări finalizate - Str. Matei Basarab
Lucrări finalizate - Str. Avram Iancu (reabilitare)
Lucrări finalizate - Str. Ștefan cel Mare (reabilitare)
Lucrări finalizate - Str. Cloșca
Lucrări finalizate - Str. Lianelor
Lucrări finalizate - Str. Florilor
Lucrări finalizate - Str. Crinilor
Lucrări finalizate - Str. Liliacului
Lucrări finalizate - Str. Plopilor
Lucrări finalizate - Str. Zorilor
Lucrări finalizate - Str. Rapsodiei
Lucrări finalizate - Str. Rândunicii
Lucrări finalizate - Str. Scurtă – Cartier Poiana
Lucrări finalizate - Str. Poiana
Lucrări finalizate - Str. Cocoșului
Lucrări finalizate - Str. Câmpia Cristișului
Lucrări finalizate - Str. Turturelelor
Lucrări finalizate - Parcare Str. Lianelor
Lucrări finalizate - Sens Giratoriu – Constructorilor – Plopilor
Lucrări finalizate - Intrarea Ion Corvin
Lucrări finalizate
17 străzi
- Dimitrie Anghel
- Str. George Bacovia
Lucrări în desfășurare - Str. George Călinescu
- Str. I.L. Caragiale
Lucrări în desfășurare - Str. Ioan Slavici
- Str. Ion Agărbiceanu
Lucrări în desfășurare - Str. Liviu Rebreanu
Lucrări în desfășurare - Str. Lucian Blaga
Lucrări în desfășurare - Str. Mihail Sadoveanu
- Str. Marin Preda
Lucrări în desfășurare - Str. Lalelelor
- Str. Nicolae Labiș
Lucrări în desfășurare - Str. Octavian Goga
Lucrări în desfășurare - Str. Tudor Arghezi
Lucrări finalizate - Str. Iasomiei
- Str. Garofiței
- Str. Valea Racoșei