De ce nu se pot renova clădirile fostelor cinematografe?

Cinematografele din municipiul Turda au aparținut RADEF – ului (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor), ajungând în timp într-o stare avansată de degradare. Aceste clădiri nu pot fi folosite și modernizate de către administrația locală deoarece:

– Deși în baza legii 303/2008 aceste cinematografe au trecut în proprietatea UAT-urilor, există o condiție să se încheie un acord, un protocol de predare-primire între Municipiul Turda și RADEF.
– De 4 ani de zile reprezentanții Primăriei discută permanent și merg lunar la București pentru a se finaliza aceste proceduri. RADEF-ul însă a intrat în insolvență, acest lucru îngreunând acest proces, existând o comisie care stabilește cum și unde vor fi repartizate bunurile regiei.
– S-au făcut adrese la Ministerul Culturii pentru urgentarea acestor demersuri, iar Administratorul special al RADEF a cerut lichidatorului societății sa convoace Adunarea Creditorilor pentru a se pronunța cu privire la transferul efectiv al proprietății către UAT Turda.
– Atâta timp cât noi nu avem aceste acte nu se poate realiza întăbularea și nu se pot executa lucrări, deoarece proprietățile nu se află în posesia Municipiului Turda și nu există cadru legal pentru a fi demarate lucrări de reabilitare.
– Așteptăm hotărârea Adunării Creditorilor și a Judecătorului Sindic sa decidă asupra acestor imobile care au rămas încă în administrarea RADEF. Sperăm că vom obține curând toate actele necesare pentru ca Municipiul Turda să poată moderniza aceste clădiri și să le folosească într-un mod productiv.